2 August 2011

Suflet de poem


L-am știut dintotdeauna nefericit. L-am cunoscut de când simțea cuvintele zdrobindu-l, încercând să le dea afară, plin de iluzii, rănit de vise, uzat de dorințe.
E trist fiindcă lumea a uitat să-l înțeleagă. L-a găsit cândva în cărți, i-a furat nemurirea și a rămas searbăd. Ciung. I-a dat lacrimile, dragostea și...câteva bucăți de ciocolată.
L-am văzut convertindu-se într-o proprie religie a necuvintelor, luptând după nu știu câte lucruri de unde se întorcea de fiecare dată bolnav, rănit. Tot în război a învățat să muște. Mi-a lăsat buzele rănite când n-am știut să-i spun dacă l-am simțit cândva fericit. N-a fost. Niciodată.
S-a zbătut încercând să schimbe lumea prin cuvinte, să creeze stări, să aducă zâmbete. S-a chinuit să învețe iubirea, când poate n-ar fi vrut niciodată să știe cât de tare doare. Cu dragostea de mână a câștigat o singură bătălie, dar a pierdut războiul, rămânând cu aripile împușcate și inima frântă.
Vrea să ajungă mare, dar cum, când nu mai știe să creadă în iubirea din povești și lumea l-a dezamăgit de atâtea ori?
Poate...va mai găsi pe cineva care să-l iubească și pe el.
Sufletul meu are aripi, visează, vine din vară și se numește Poem. A rămas copil. Al tău cine e?

Lorelei.

7 comments:

Flyerboy said...

Doamne.....cat de frumos!! Bravo !!

Anonymous said...

Sublim!
Al meu a venit in asta lume copil si va pleca tot copil.Caci Bunul Dumnezeu il tine in sanul sau mereu pentru ca tot timpu-i trist si-nlacrimat.Timpul,viata i-a furat trupul.

SimonaR. said...

Superb, ca intotdeauna!

Lorelei said...

anonim...nici n-ai stii cat de bine te inteleg...

Emmyema said...

Poate o sa isi revina candva sufletele noastre. Poate e o simpla "faza".

Rox said...

Scrii la fel de frumos cum stiam ... Ce mai faci? >:D<

Marianita Cochiorca said...

De cand nu am mai citit proze de genul... Ai ramas la fel de incantatoare!