fără voia mea, obosesc din a-mi spânzura pașii
căutând primăveri la fiecare final al viselor mele;
și trag cu arcul
în toate secundele înaripate care n-au habar
să-mi vindece rănile.
neîmpăcată la răspântie de drum
îl aleg pe cel mai scurt către tăcere,
singură și tristă ca de obicei,
cu privirea înfrigurată ca de obicei...
6 comments:
am invatat, chiar daca nu am vrut, sa aleg suferinta ca sa scutesc pe altii de explicatii...osanda o iau eu....
Superb! am ramas (iar) fara cuvinte
Ai primit un premiul de la mine pe blogul De vorba cu viata.
Am invatat sa aleg "cel mai scurt drum catre tacere"...ce frumoase sunt "secundele inaripate"...
Drumurile cele mai scurte nu sunt si cele mai sigure (contrar povestii Scufitei Rosii).
Post a Comment